Articolul saptamanii 1.

"In ziua in care m-am iubit cu adevarat"

                    - poem scris de Charlie Chaplin 


-”În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că în toate împrejurările, 
mă aflam la locul potrivit, în momentul potrivit.
Si atunci, am putut să mă linistesc.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste …Stimă de sine. 
- În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că nelinistea si suferinta 
mea emotională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva 
convingerilor mele.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste …Autenticitate. 
-În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să doresc o viată diferită si 
am început să înteleg că tot ceea ce mi se întâmplă, contribuie la dezvoltarea 
mea personală.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Maturitate. 
 -În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să realizez că este o 
greseală să fortez o situatie sau o persoană, cu singurul scop de a obtine ceea 
ce doresc, stiind foarte bine că nici acea persoană, nici eu însumi nu suntem 
pregătiti si că nu este momentul …
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Respect. 
- În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am început să mă eliberez de tot ceea 
ce nu era benefic … Persoane, situatii, tot ceea ce îmi consumă energia. La 
început, ratiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, stiu că aceasta se numeste … Amor propriu. 
- În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să-mi mai fie teamă de 
timpul liber si am renuntat să mai fac planuri mari, am abandonat 
Mega-proiectele de viitor. Astăzi fac ceea ce este corect, ceea ce îmi place, 
când îmi place si în ritmul meu.
Astăzi, stiu că aceasta se numește … Simplitate. 
 -În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să mai caut să am 
întotdeauna dreptate şi mi-am dat seama de cât de multe ori m-am înselat.
Astăzi, am descoperit … Modestia. 
- În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am încetat să retrăiesc trecutul şi să 
mă preocup de viitor. Astăzi, trăiesc prezentul, acolo unde se petrece întreaga 
viată. Astăzi trăiesc clipa fiecărei zile.
Si aceasta se numeste …Plenitudine. 
-În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am înteles că ratiunea mă poate înşela 
şi dezamăgi. Dar dacă o pun în slujba inimii mele, ea devine un aliat foarte 
prețios.
şi toate acestea înseamnă … Să ştii să trăiesti cu adevărat.” 
 

 

ARTICOLUL 2.


 CEI 7 PASI CATRE MAIESTRIA DE SINE

 

1.IUBITI-I PE TOTI NECONDITIONAT-IN SPECIAL PE VOI INSIVA!


2.NICIODATA SA NU VA CRITICATI PE VOI SAU PE CEILALTI.


3.BINECUVANTATI FIECARE SITUATIE DIN VIATA VOASTRA,FIE CA PUNCTUL VOSTRU DE VEDERE ESTE ''BUN'' SAU ''RAU''.


4.DESCHIDETI-VA INIMA ZILNIC SI FACETI O ALEGERE CONSTIENTA DE A VA MENTINE INIMA DESCHISA, PENTRU CEEA CE POATE SOSI.


5.MENTINETI ZILNIC UN DIALOG CU PREZENTA VOASTRA EU SUNT/DUMNEZEU SI CERETI CEEA CE AVETI NEVOIE( in acord cu binele vostru cel mai inalt).


6.FACETI NUMAI CE VA FACE SA VA SIMTITI BUCUROS SI VIU!

 

7.CREDETI IN VOI INSIVA , MENTINETI-VA CREDINTA SI NICIODATA NU RENUNTATI!

                                                                                    ASHTAR.

 

ARTICOLUL 3.

       Un prieten mi-a daruit aceasta invatatura de la SAI BABA. Eu v-o daruiesc si voua. Experimentati ABANDONAREA!


                                 ABANDONEAZA-MI-TE !


      - De ce te agiti? Lasa-ma pe mine sa am grija de toate treburile tale. Voi fi EU Acela care se va gandi la ele.Nu astept decat ca tu sa Mi te abandonezi .Eu intervin numai atunci cand tu stii sa Mi te abandonezi total si atunci nu va mai trebui sa-ti faci griji pentru nimic.Spune adio tuturor grijilor,temerilor,descurajarii. Imi demonstrezi ca nu ai incredere in Mine. Dimpotriva trebuie sa te bazezi orbeste pe Mine.

      A te abandona inseamna a-ti intoarce gandurile de la griji, de la greutatile pe care le intampini si de la toate problemele.Lasa totul in mainile Mele, spunand:

''DOAMNE FACA-SE VOIA TA !'' Adica: ''DOAMNE ITI MULTUMESC CA AI LUAT TOTUL IN MAINILE TALE SI CA VEI REZOLVA TOTUL SPRE BINELE MEU.''

     Tine minte ,a sta cu gandul la consecintele unui lucru , reprezinta opusul abandonarii. Adica atunci cand iti fci griji ca osituatie nu a avut rezultatul dorit,demonstrezi ca nu crezi in Iubirea Mea pentru tine.Astfel dovedesti ca tu nu iti consideri viata ca fiind sub controlul Meu.

    Nu gandi niciodata astfel: CUM SE VA INCHEIA OARE ACEASTA? CE SE VA INTAMPLA? Daca cedezi acestei tentatii inseamna ca nu ai incredere in Mine. Vrei ca Eu sa am grija de tine? DA sau NU? Atuncitrebuie sa-ti mai faci griji, orice se va intampla. Eu te voi indruma numai daca Mi te vei abandona total.Cand te voi conduce pe o cale diferita de cea pe care o astepti tu, te voi purta pe bratele Mele.

Ceea ce te supara este judecata ta , ingrijorarea ta , obsesia ta de care te agati cu orice pret. Eu pot face atat de multe, atat pentru nevoile materiale cat si cele spirituale, cand te intorci spre mine spunand:''ARANJEAZA-LE TU'' si apoi ramai in siguranta, ca Eu voi face aceasta.

   Vei primi totul numai daca te vei bizui total pe Mine.Tu te rogi Mie cand ai o durere, rugandu-Ma sa intervin, dar in modul in care vrei tu. Tu nu te bizui pe Mine, ci vrei ca Eu sa Ma supun dorintelor tale.

   Spune in orice situatie:''DOAMNE ITI MULTUMESC PENTRU ACEASTA PROBLEMA, TE ROG SOLUTIONEAZ-O ASA CUM DORESTI TU.TU STI CE ESTE CEL MAI BINE PENTRU MINE''.

   Uneori simti ca dezastrele se maresc in loc sa se micsoreze.Nu te agita! Inchide ochii si spune-mi:''FACA-SE VOIA TA .SOLUTIONEAZA TU PROBLEMA.'' Cand vorbesti asfel, Eu fac si un miracol, daca este necesar.

EU SUNT MEREU CU TINE , DAR TE POT AJUTA NUMAI CAND TE BAZEZI TOTAL PE MINE.

                                                                                   SAI BABA

Articolul 4

Dragii mei! 

Fie ca Anul Iepurelui de Metal sa ne aduca tuturor mai putine griji si mai multe binecuvantari, mai multa sanatate si prosperitate! Cand deschidem usa sa intre doar fericire si bucurie!

La multi ani!

 

A

 

 

 

   Articolul 5

STELE ZBURATOARE 2011

     Steaua alba 1 -  aduce o buna reputatie, recunoastereprofesionala si noroc de promovare. Se afla in Nord-Est.

-      Steaua neagra 2 – aduce boli si accidente.Se afla in Sud.

-      Steaua 3 de Jad – aduce certuri, barfe si stress.Se afla in Nord.

-      Steaua verde 4 – aduce  noroc in studii si relatii sentimentale. Se afla in Sud- Vest.

-      Steaua galbena 5 – aduce ghinion major pe toate planurile. Se afla in Est.

-      Steaua alba 6 – aduce putere si autoritate. Atrage, de asemenea, personae care pot fi de ajutor. Se afla in Sud – Est.

-      Steaua rosie 7 aduce jafuri, probleme juridice, rivalitate, invidie. Se afla in Centru.

-      Steaua alba 8 – este cea mai puternica si mai vibrant stea a prosperitatii in aceasta perioada a lui 8 ( pana in 2024). Guverneaza acumularea de bogatii si prosperitate din principalele surse ca salariul, rentele, sau alte surse financiare regulate. Este numita Steaua Principala a prosperitatii. Se afla in Nord – Vest.

-      Steaua purpurie 9 – aduce prosperitate pe termen lung. Este considerata ca a doua stea importanta a prosperitatii. Se activeaza cand ne dorim profituri mari si pe termen lung. Efectul ei nu se manifesta imediat, ci in timp. Se afla in Vest.


 Articolul 6


Pi Yao Magic – 2011


    Pentru anul 2011 Pi Yao este un remediu foarte puternic cand este asezat oriunde in Vest. Acest lucru ii va face placere lui Tai Sui, va neutraliza Cele 3 Ucideri din Vest, va contribui la neutralizarea Stelei #5 din Est si a Stelei #7 din Centrul locuintei. TREBUIE ASEZAT IN VEST CU FATA SPRE EST! CEA MAI BUNA LOCATIE, IN MASURA POSIBILULUI, ESTE IN LIVING!

In Vest – cele 3 Ucideri iau forma a trei tipuri de ghinion care se manifesta in mod obisnuit sub forma de accidente, pierderi financiare si boli.

In Centru – Steaua Rosie #7 aduce jafuri, procese si invidie.

In Est – Steaua Galbena #5 aduce ghinion major.

Iata cateva dintre beneficiile folosirii Pi Yao in 2011

1.Protejeaza casa si individul.

2. Atrage si intensifica norocul de bani si bogatii.

3. Inlatura obstacolele si spiritele rele.

4. Atrage noroc neasteptat de bani, cum ar fi castigul la loto.

5. Neutralizeaza efectul negativ al unor stele in Feng Shuiul Stelelor Zburatoare.

6. Atrage protectia lui Tai Sui.

7. Previne accidentele cauzate de obiecte din metal si cele de masina.

Iata cateva pozitii foarte bune pentru Pi Yao in 2011. Un singur Pi Yao ajunge petru locuinta si va rog sa-l asezati intr-una din urmatoarele locatii, prima fiind cea mai eficienta:

1. Vestul livingului cu fata spre Est.

2. Vestul locuintei cu fata spre Estul locuintei.

3. Vestul bucatariei cu fata spre Est.

4. Vestul biroului cu fata spre Est.

5. Vestul sufrageriei cu fata spre Est.

Pi Yao trebuie sa fie asezat intr-un loc sigur si stabil, unde sa fie curat si uscat : pe masa,podea, pe dulap dar ferit de copii si animale de casa.…

Interdictii :

1.    Nu asezam Pi Yao sub o grinda.

2.   La un nivel aflat sub baie.

3.   Nu asezam Pi Yao sub un obiect care atarna si se poate misca.

4.   Nu asezam Pi Yao in dormitor.

5.   Se poate pune pe podea doar daca nu exista pericolul sa fie atins de un animal de casa, un copil sau in timpul curateniei.

Pi Yao in masina – pentru protectie si noroc

1.    Este de ajuns un singur Pi Yao in masina.

2.   Trebuie sa stea cu fata spre directia de mers.

Trebuie lipit foarte bine ca sa nu se miste.

 

Articolul 7

                    Wu Lou 2011

In 2011 Steaua #2 a Bolilor se va afla in Sud. Se recomanda, deci, sa asezati un Wu Lu in acest sector, mai ales daca se afla in dormitorul vostru.
Wu Lu, Calabash sau Tartacuta, este un simbol traditional foarte puternic al longevitatii, sanatatii, prosperitatii si a binecuvantarilor abundente.

Wu Lu trebuie asezate in dormitor, langa pat pe o noptiera, indifferent de punctual cardinal unde se afla dormitorul. Acesta ramane la locul lui, dupa activare, un an de zile si nu trebuie decat sa-l stergeti de praf din cand in cand. Pentru Steaua lunara #2, puteti avea un al doilea Wu Lu pe care sa-l mutati unde se aseaza Steaua #2 lunara.

De asemenea, este bine sa va procurati o amuleta Wu Lu pe care sa o purtati, dupa activare, in poseta sau in buzunar.

 


    Pasul urmator :

Ne vom ocupa de CARIERA si nu numai.

                       Monedele Trinity 3

ele au un efect rapid si rezultate foarte bune la timp scurt dupa activare. Iata cum actioneaza:

1. Acest remediu va proteja, curata si activa sectorul Nord al casei, acela al carierei, atragand multe beneficii in afaceri, promovari in cariera.

2. Daca Nordul este una din directiile voastre favorabile conform numarului Kua, aceasta va fi protejata si intensificata.

3. Daca Nordul este o directie nefavorabila, conform aceluiasi numar, aceasta va fi contracarata si chiar neutralizata.

4. Anul acesta, monedele Trinity 3 vor neutraliza in Nord si tipul de energie negativa numita Cele 3 Ucideri ( 3 killings).

5. Din punct de vedere al sanatatii, remediul va atrage energii vindecatoare pentru probleme de vezica urinara, rinichi, urechi si oase.

Monedele Trinity 3 se pot aseza intr-una din locatiile de mai jos pentru noroc in cariera si afaceri, prosperitate, suport si protectie:

- Nordul casei

- Nordul camerei de zi

- Nordul dormitorului

- Nordul sufrageriei

- Nordul biroului

- Nordul bucatariei

Ideal ar fi ca Monedele Trinity 3 sa stea cu fata ( cele 4 ideorgrame) spre sud.


Articolul 8

3 Monede Norocoase! 

Legate cu snur rosu si puse in plic rosu, pot fi cel mai norocos cadou pentru prietenii si familia voastra. A oferi astfel de monede simbolizeaza o urare de prosperitate si noroc. In acelasi timp cel care le ofera atrage prosperitate si noroc pentru sine. Atat cel care da cat si cel care primeste, vor avea parte de un Feng Shui pozitiv in anul care vine.

Master atan

Vizitati :'' AROME CHINEZESTI'' este un site minunat unde veti gasi multe sfaturi si indrumari.

 

 




AcasăAcasă

Coş  

(gol)

Produse noi

Niciun produs noi

Reduceri

Nu există reduceri în acest moment

Advertising